Se înfiinţează Garda Forestieră Teritorială

56e975d758f8b4c8ab132fc425ac34a2_LMinisterul Mediului a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se vor înfiinţa 9 gărzi forestiere teritoriale, cu rolul de a implementa şi controla aplicarea regimului silvic şi cinegetic.

În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se precizează că, anual, se taie ilegal circa 8,8 milioane de metri cubi de lemn, adică aproape 1/3 din tot volumul recoltat în România. Conform Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice – Serviciul Forestier, între anii 2008 și 2014, s-au recoltat, în medie, 26,69 milioane metri cubi lemn.

Conform Ministerului Mediului, valoarea lemnului recoltat ilegal este aproximativ 1,05 miliarde lei.

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, noua structură va avea 926 de angajați, din care 818 cu „atribuții de control și implementare” (o persoană la 8.000 de hectare). La moment, numărul personalului silvic este de 399 de persoane (o persoană la 16.403 hectare). Creșterea personalului angajat să păzească pădurile ar presupune un efort bugetar, doar în 2015, de 500 de milioane de lei. Salariile celor angajați în Garda Forestieră vor fi echivalente cu cele ale angajaților ANAF. Totodată, aceștia vor primi un spor de risc și o cotă parte din amenzile aplicate și din suma obținută prin valorificarea lemnului tăiat ilegal și confiscat. Guvernul speră ca astfel să „reducă masiv tăierile ilegale”.

Acest articol a fost publicat în Agricultura, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s