România trimisă la CJUE pentru netranspunerea legislaţiei privind vehiculele scoase din uz

CJUEComisia Europeană a anunţat că sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea, de către România, a obligaţiei de a transpune în dreptul intern actul normativ revizuit al UE privind vehiculele scoase din uz.

Demontarea şi reciclarea vehiculelor vor deveni mai ecologice prin Directiva privind vehiculele scoase din uz, care interzice utilizarea anumitor substanţe periculoase în vehiculele introduse pe piaţă după 1 iulie 2003. Actul normativ revizuit prelungeşte o exceptare de la această interdicţie, şi anume utilizarea plumbului în anumite componente ale vehiculelor. Statele membre aveau obligaţia de a adopta actele cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformităţii cu directiva până la 22 august 2013. După ce a depăşit termenul respectiv, România a primit o scrisoare de punere în întârziere la 27 septembrie 2013, urmată de un aviz motivat la 11 iulie 2014. La mai mult de un an şi jumătate de la expirarea termenului, directiva încă nu a fost transpusă în legislaţia naţională, în ciuda eforturilor depuse de România. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a UE în legătură cu România„, se arată în comunicatul CE.

CE precizează că Directiva stabileşte obiective majore în materie de valorificare şi de reciclare: cel mai târziu la 1 ianuarie 2015, rata de reutilizare şi valorificare ar trebui să fie, în cazul tuturor vehiculelor scoase din uz, de cel puţin 95 % din greutatea medie a vehiculului pe an.

Acest articol a fost publicat în International, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s