Proiectul de lege pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost aprobat

lcGuvernul a adoptat proiectul de lege pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, care va funcţiona ca instituţie publică de interes naţional în subordinea Ministerului Justiţiei.

Astfel, agenţia va facilita urmărirea şi identificarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale, va administra şi valorifica bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal, va gestiona sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni.

Totodată, noua agenţie va gestiona şi ţine evidenţa sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, dar şi a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente, care fac obiectul popririi.

În vederea unei evidenţe complete a tuturor sumelor de bani administrate de Agenţie, pe numele acesteia se deschide un cont unic în lei la Trezoreria statului. Privitor la sumele de bani în valută sechestrate sau ridicate, se instituie un sistem de conturi unice în valută la o bancă ce va fi selectată cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi condusă de un director general, numit de către ministrul Justiţiei, şi va avea 35 de angajaţi.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Bunuri - retrocedari - exproprieri, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s