Medic decorat de preşedintele Klaus Iohannis cercetat pentru luare de mită

sanatateMai multe cadre medicale care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, iar managerului instituţiei, Dan Mircea Enescu, i-a s-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Alături de medicii decoraţi este şi Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef Secţie Clinică Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, care a fost reţinut în 2013 şi apoi cercetat în libertate pentru luare de mită.

Administraţia Prezidenţială precizează că propunerea de decorare a medicului Florin Rusu, alături de mai mulţi doctori de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, a venit din partea directorului spitalului, Dan Enescu.

Reamintim că spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a fost premiat de curând la Londra drept cel mai bun spital regional, iar managerul spitalului, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, a primit distincţia de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie.

Acest articol a fost publicat în Sanatate, Ştiri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s