Arhiva zilnică: 26 mai 2015

Medic decorat de preşedintele Klaus Iohannis cercetat pentru luare de mită

Mai multe cadre medicale care îşi desfăşoară activitatea la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, iar managerului instituţiei, Dan Mircea Enescu, i-a s-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Alături de medicii decoraţi este şi Florin Dumitru Cătălin Rusu, şef … Continuă lectura

Publicat în Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Ridicările de autoturisme complet ilegale

După ce judecătorii de la ICCJ au admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului împotriva ridicărilor de autoturisme, Societăţile care se ocupă cu ridicarea maşinilor parcate neregulamentar rămân fără activitate. Minuta hotărârii include că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.128 … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Transporturi, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Întărirea controlului financiar – prioritate în prevenția fraudelor cu fondurile publice

Potrivit procurorului șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Claudiu Dumitrescu, statul român mai trebuie să muncească la capitolul „prevenirea fraudei cu fonduri publice naționale şi europene”. În acest context Dumitrescu este de părerea că ar trebui să se depună toate … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Politic, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Biroul Permanent al Senatului cere opinia Comisiei juridice în cazul Şova

Biroul Permanent al Senatului va cere Comisiei juridice un punct de vedere în cazul lui Dan Şova, pe baza deciziei Curţii Constituţionale. „Pe baza deciziei Curţii Constituţionale, Biroul Permanent va solicita Comisiei juridice şi un punct de vedere. O să … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Politic, Ştiri | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Dezbatere privind ratificarea Protocolului la Convenţia de la Oviedo, referitor la transplantul de organe

La data de 25 mai Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei (Convenţia de la … Continuă lectura

Publicat în International, Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Introducerea orelor de educaţie sanitară în învăţământ

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că elevii din clasele I-XII ar putea avea ore de educaţie sanitară, începând de anul şcolar viitor. Potrivit ministrului, trainingul va fi predat de medicul şcolar sau de serviciile de ambulanţă şi diverşi specialişti … Continuă lectura

Publicat în Educatie, Sanatate, Ştiri | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

GRECO în vizită la CSM

În data de 21 mai 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat cu privire la vizita de evaluare a Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO) la CSM. Potrivit comunicatului, vizita s-a desfăşurat în cea de-a patra rundă … Continuă lectura

Publicat în International, Judecatori - procurori - magistrati, Ştiri | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu