Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, trimisă spre reexaminare

vanatoriPreşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

Intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi considerăm că sunt de natură să aducă atingere unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, cum este dreptul de proprietate, să afecteze protejarea unor specii cinegetice şi, în consecinţă, să antreneze declanşarea unei noi proceduri de infringement împotriva României. De asemenea, în opinia noastră, Legea privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în forma transmisă la promulgare, ridică şi probleme de ordin tehnic – legislativ, precum şi de respectare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor„, se arată în cererea de reexaminare.

La începutul lunii martie, Coaliţia Natura2000 i-a cerut preşedintelui Iohannis să trimită la Parlament pentru revizuire proiectul pentru modificarea Legii vânătorii, adoptat în 25 februarie şi trimis spre promulgare, motivând că acesta aduce prejudicii grave dreptului de proprietate şi încalcă acte normative ce corespund cerinţelor UE.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Protectia mediului, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s