Acord european privind reducerea deşeurilor

acord

Reprezentanţii celor 28 de guverne din UE au parafat vineri un acord în cadrul UE cu scopul de a reduce cu peste trei sferturi, până în 2025, utilizarea a miliarde de pungi din plastic de unică folosinţă care asfixiază apa şi solul. Ca altermnativă, Parlamentul European propune ca europenii să folosească sacoşe din materiale textile sau din hârtie.

Acest acord va permite Europei să facă faţă eficient unei probleme de mediu„, şi-a exprimat satisfacţia ministrul italian al mediului, Gian Luca Galleti, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

Semnarea acordului este considerată o realizare istorică pentru Uniunea Europeană, deoarece este vorba despre primul acord la nivelul UE asupra unor obiective cu caracter obligatoriu pentru reducerea deşeurilor.

Conform conţinutului acordului, statele vor trebui să impună ca pungile din plastic să nu mai fie gratuite până la 31 decembrie 2018 şi să ia măsurile necesare pentru a reduce consumul anual la 90 de pungi din plastic pe cap de locuitor până la 31 decembrie 2019. În 2025, consumul anual nu ar trebui să depăşească 40 de pungi pe cap de locuitor, în condiţiile în care media europeană a fost de 178 în 2010.

Potrivit Comisiei Europene, se utilizează peste 8 miliarde de pungi din plastic pe an care devin deşeuri, afectând mediul de viaţă al peştilor şi al păsărilor.

Reclame
Acest articol a fost publicat în International, Protectia mediului, Ştiri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s