Amânarea plăţii TVA la carnea de porc

1Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Alex Jurconi, producătorii de carne de porc solicită autorităţilor amânarea plăţii TVA la carne pentru 6 luni şi reducerea TVA la 9%, întrucât există riscul ca fermierii din acest sector să dea faliment.

Reducerea TVA pe lanţul cărnii de porc, de pasăre, oaie şi vită de la 24% la 9% ar avea un impact asupra bugetului de circa 300 de milioane de euro. 

Potrivit fermierilor din domeniu, în perioada august – octombrie 2014 preţurile plătite fermierilor au scăzut cu 25%, iar pierderile faţă de costurile de producţie au ajuns săptămâna trecută la circa 136 de lei/animal livrat. Pe finalul lunii septembrie 2014, în UE se înregistra un excedent de circa 370.000 de tone de produse şi subproduse din carne de porc, pentru care Comisia Europeană intenţionează să activeze măsura stocajului privat.

Piaţa UE se va echilibra, dar din păcate se va echilibra prin falimentul celor mai puţin consolidaţi, adică a fermierilor din sectorul creşterii porcului din România, conform spuselor lui Miron Dascălu, vice-preşedintele Asociaţiei Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS).

Reclame
Acest articol a fost publicat în International, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s