710 milioane lei alocate pentru programul Prima Casă

cc+oleseaGuvernul va acorda 710 milioane lei persoanelor care doresc să cumpere locuinţe prin programul Prima Casă, fondurile fiind suficiente până la sfârşitul anului pentru toate solicitările.

Deoarece plafonul general aprobat în 2014 pentru garanţiile Prima Casă, de 1,2 miliarde lei, a fost epuizat la începutul lunii iulie, iar băncile au cerut suplimentarea plafoanelor, Guvernul a decis să realoce sumele neutilizate pentru achiziţiile de locuinţe ANL către bănci pentru a le folosi ca garanţii generale în cadrul programului, inclusiv pentru imobilele ANL.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii estimează că numărul de solicitări depuse pentru Prima Casă va atinge maximul în perioada imediat următoare,  asigurând clienţii că nu vor fi întârzieri la procesarea cererilor, astfel încât garanţiile să fie acordate în termenul de maxim patru zile lucrătoare de la data depunerii dosarelor complete şi corect întocmite.

Creditele prin Programul Prima Casă pot fi accesate la următoarele bănci: BCR, BRD – Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Banca Millennium, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, etc.

Acest articol a fost publicat în Domeniul financiar - bancar, Locuinte - imobiliare, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s