-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte
Arhiva zilnică: 16 iunie 2014
Împădurirea terenurilor degradate din punct de vedere agricol
În 14 iunie directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Adam Crăciunescu, a anunțat că în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 este prevăzută o măsură specială care se referă la prima împădurire a terenurilor … Continuă lectura
Publicat în Protectia mediului, Ştiri
Etichetat împădurire, protecția mediului, terenuri degradate
Lasă un comentariu
Directiva privind drepturile consumatorilor
Potrivit Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), din 13 iunie 2014, a intrat în vigoare Directiva privind drepturile consumatorilor. Actul normativ consolidează drepturile consumatorilor, oriunde și ori de câte ori aceștia își fac cumpărăturile în Europa. Prin prezenta reglementare consumatorii vor beneficia de: creșterea transparenței prețurilor; sfârșitul … Continuă lectura
Publicat în Protectia consumatorului, Ştiri
Etichetat consumatori, drepturi, preţ, transparență
Lasă un comentariu