Percheziţii la compania Omniasig

DR-OleseaÎn 14 mai procurorii au desfăşurat percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale societăţii de asigurări Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Atât directorul general, cât şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare
, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei. Ancheta nu vizează şi clienţii Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă.

Potrivit organelor de poliţie, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi.

La ancheta privind fraudele de la compania Omniasig participă peste o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Asigurare - reasigurare, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s