Ministerul Muncii împreună cu Banca Mondială lucrează la elaborarea unei Strategii Naţionale privind Persoanele Vârstnice – document ce va stabili direcţii de intervenţie, măsuri concrete şi va promova un stil de viaţă sănătos după pensionare.
Ideile de succes aplicate de Ministrul Muncii, au conturat scopul principal al strategiei care este focusat asupra :
– stabilirii, pe direcţii majore de intervenţie, măsuri şi acţiuni concrete, în vederea menţinerii în activitate a persoanelor vârstnice cât mai mult timp posibil,
– schimbării mentalităţii populaţiei şi a decidenţilor politici privind abordarea,
– promovării unui stil de viaţă sănătos şi activ după retragerea de pe piaţa muncii şi recunoaşterea rolului în societate al persoanelor vârstnice, inclusiv avantajele promovării şi dezvoltării aşa numitei „silver economy”.
Pentru anul 2014 Guvernul a aprobat 60.000 de bilete pentru tratament balnear şi i-a asigurat că Legea Pensiilor, la capitolul indexare, va fi tot timpul respectată de către actualul Guvern, a spus Ministrul.