Obişnuieşti să iei autostopişti în maşină? În curând s-ar putea să fii amendat!

autostÎn mod evident, nu totul este-n regulă pe plaiurile mioritice! De aceea căutăm avizi acele noutăţi legislative care să ne liniştească, să ne dea speranţa că ţara noastră avansează pe un făgaş bun, spre o democraţie participativă, în care tot cetăţeanul să se simtă luat în seamă, iar trebuinţele generale ale naţiunii să nu fie ignorate!

După ce guvernanţii noştri dragi au tot cugetat la problemele majore ale societăţii şi văzând cât de mulţumită de viaţă este majoritatea cetăţenilor, şi-au dat seama, subit, că ar mai fi ceva de rezolvat: într-o ţară unde graţie unei guvernări înţelepte creşterea economică a ajuns la un nivel fără precedent (doar în statistici), mai există încă oameni care fac autostopul!

„Jenant”, şi-or fi zis mai-marii noştri, obişnuiţi să facă deplasări în ţară şi pe afară doar pe banii contribuabililor, cu autoturisme scumpe şi cu aeronave luxoase. Foarte probabil şi-au zis: „ce-ar fi să stopăm noi practica aceasta primitivă a autostopului?!” Nu de alta, dar colegii de clasă politică ori de grup de interese, dintre care unii mai au şi firme de transport călători, acuză că sunt prejudiciaţi de către operatorii neautorizaţi, care culeg clienţii de prin staţii.

S-ar putea zice că, pe drumurile ţării, piraţii din domeniul transportului de persoane fac ravagii în dauna deţinătorilor de licenţă de traseu. Care-i rezolvarea? Jos cu autostopul!

E chiar aşa de grav?

E adevărat, pe unele rute dintre localităţi, fie că vorbim despre comune sau oraşe, există şoferi care fac, în mod regulat şi-n mod clar neautorizat, curse de transport călători cu microbuzele sau chiar cu autoturismele. Activitatea e neînregistrată iar banii obţinuţi sunt nefiscalizaţi. Au şi o clientelă fidelă, practicând tarife mai reduse!

Însă chiar să fie necesar să desfiinţezi vechiul obicei al „autostopului” din pricina lor? Să interzici cetăţeanului onest să mai ia pe vreun străin în maşină? Aşa ceva nu s-a mai auzit! În ultima vreme cam multe proiecte de acte legislative ar trebui să poarte menţiunea: „Atenţie, pericol! De cădere în ridicol!”

Păi unde, în toată lumea aceasta mare, s-a mai interzis să preiei de pe traseu vreun cetăţean amărât, care face autostopul de două ceasuri şi pe care l-au lăsat în grija intemperiilor (ploaie, viscol) până şi transportatorii autorizaţi, pe motiv că n-au avut suficiente locuri pe scaune iar „în picioare nu e voie”?

În treacăt trebuie spus că, uneori, nici scopurile tuturor persoanelor care fac autostopul nu sunt dintre cele mai pure, mai frumoase şi mai onorabile. Destinaţiile preferate de către anumite autostopiste de pe şoselele de centură ale marilor oraşe sunt cunoscute.

Nu-i deloc de glumit faţă de condiţia acestor fiinţe şi de starea în care au ajuns datorită cine ştie căror conjuncturi. În mod normal nu ar trebui încurajate să persevereze pe ruşinoasa cale aleasă. Ci, dimpotrivă, îndemnate să reintre pe coordonatele unei vieţi fireşti, inclusiv prin mijloace coercitive, în caz de multirecidivă.

În schimb, se va petrece altceva: de la anul prostituţia nu va fi categorisită ca infracţiune. Va fi pedepsită în continuare, dar va avea doar statutul de contravenţie, conform noului Cod Penal ce va intra în vigoare în februrarie 2014.

E un pas înapoi! Nu va face decât să încurajeze acest fenomen, de vreme ce nici anterior amenzile aplicate nu se achitau. Este ca şi cum fapta n-ar mai fi sancţionată. Legalizarea prostituţiei are adepţii săi, dar nimănui nu i-ar place să-şi vadă sora sau fiica având o aşa ocupaţie. În plus, prostituatele băştinaşe au speriat toată Europa. Curat murdar, să le laşi în voia lor!

Privim prea îngăduitori o conduită care degradează neînchipuit de mult fiinţa umană în demnitatea sa, acompaniată fiind de abuzuri şi exploatare. În loc, vrem să îi amendăm fără milă pe şoferii care opresc să ia în maşină vreun drumeţ zgribulit, ostenit şi stingher, care aşteaptă de ore întregi o maşină, să-l ducă acasă.

Sunt, în aparenţă, două lucruri care n-au legătură şi nici aceiaşi autori. Dar adeseori ne arătăm extrem de exigenţi acolo unde n-ar trebui, în vreme ce facem pe indulgenţii exact unde nu este cazul!

Dacă şoferul „răufăcător” care a îndrăznit să ia cu sine un autostopist nu prea îşi mai poate permite să nu plătească amenda, riscând să rămână chiar şi fără maşină (Fiscul s-a cam înrăit în ultima vreme!), practicantele prostituţiei ajung să cumuleze amenzi de zeci de mii de lei pe care pur şi simplu le ignoră.

Omul cinstit, cu veniturile aflate la vedere, nu-şi poate permite să rămână dator bugetului de stat nici măcar cu un leu, imediat blocându-i-se conturile! Mai avem să trecem prostituţia şi în clasificarea ocupaţiilor din România, s-o integrăm deplin în legalitate. Poate aşa va fi şi clasa politică cu totul satisfăcută. Curat murdar, din nou!

Păi, dacă mergem pe această linie a permisivităţii vis-a-vis de fărădelege, nu cumva şi proxenetismul ar trebui dezincriminat?! Oare de ce trebuie să lăsăm decadenţa sufletească să înăbuşe toate virtuţile şi să gonească decenţa din spaţiul public, doar pe motivul că închisorile-s prea aglomerate?! Sau ce ar fi fost dacă, eventual, se stabilea o amendă consistentă şi pentru clienţii ce solicită servicii de la prestatoarele „celei mai vechi meserii”?

Civilizaţia umană a avut succes până astăzi şi prin faptul că justiţia a putut să discearnă din ce în ce mai bine între pericolul social veritabil şi păcatele vinovaţilor fără de vină! Deci cum procedăm? Lăsăm veritabilii infractori nepedepsiţi şi inventăm noi pedepse pentru oamenii de rând ori pentru activităţile inofensive, încercând să anulăm umanul din om, reducându-l pe acesta la statutul de robot fără suflet?

Să revenim la autostopişti şi la şoferii de bună credinţă! Este chiar o faptă reprobabilă să-l ajuţi să ajungă acasă pe un om care aşteaptă umil, la „ia-mă nene”? Nu este încă, dar ar putea deveni… prin lege!

Ce se mai pune la cale?

În curând, adică dacă toate lucrurile vor merge aşa cum s-a dorit la Ministerul Transporturilor, vom avea prilejul să citim în “Monitorul Oficial” o reglementare care ne va face să ignorăm şi cel mai mic imbold de a lua în maşină vreun călător care ar vrea, constrâns de situaţie, să circule cu “autostopul”.

Poate să-l ningă, poate să-l plouă pe bietul drumeţ! Poate să-l prindă noaptea în locuri rău-famate. Noi, în confortul propriului autoturism, vom mima nepăsarea, lipsa de milă, pentru că aşa a crezut de cuviinţă guvernul nostru să protejeze loialitatea concurenţei în domeniul transportului de călători.

Nu se poate îndoi nimeni că, din punct de vedere al ideilor debitate prin proiectele legislative, ţara noastră are multe minţi creative. La aplicare suntem mai deficitari! Întrebare: cum să pui în practică o asemenea reglementare?

Carevasăzică, dacă pleci de la Bucureşti la Braşov şi, pe drum, să zicem chiar înainte de a intra în Comarnic, opreşti maşina, pentru a prelua de pe drum un amic, rişti să iei amendă? Cum vei dovedi tu că nu practici transportul de călători neautorizat?

Trecând cu autoturismul propriu prin satul natal observi un cunoscut, aşteptând împreună cu soţia şi copilul autobuzul care nu mai vine, într-un ger de crapă pietrele… Trebuie să-i ignori, ţinând drumul drept, de teamă să nu te ia la întrebări poliţistul, care-n acea săptămână nu şi-a făcut planul de amenzi?

Şi încă ce amendă… Cât două-trei sau chiar patru salarii!

Dar să vedem ce prevede proiectul de OUG postat pe site, la Ministerul Transporturilor, cu nădejdea de a reuşi să pricepem şi cum va fi adus la îndeplinire, în ipoteza că ideea va fi menţinută, nefiind abandonată spre a fi cetăţeanul scutit de încă o reglementare ciudată.

Viitoarea OUG are în vedere inserarea unei noi litere după litera (f) din articolul 55 punctul 3, la capitolul «Sancţiuni şi contravenţii» al Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Adică litera “h”!

După litera “f” vine “h”? Nici vorbă! Doar că prevederile de la litera “g)” au fost anterior abrogate. Conform viitoarei completări a amintitei legi ar urma să constituie contravenţie şi să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei fapta persoanei (fizice sau juridice) care efectuează transport public de călători cu autoturismul fără respectarea articolului 7.

Să mergem la articolul 7 din Legea 38! De acolo nu aflăm mare lucru, decât că transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de către operatorii autorizaţi. Aşadar n-ai voie, ca şofer de duminică, să efectuezi curse contra cost. Îţi trebuie autorizare, ceea ce se ştia !

Bun, dar cum se dovedeşte (in)existenţa faptei (primirea banilor de la autostopist)? Se organizează surprinderi în flagrant, cu bani marcaţi, ca în cazul mitei? Se legitimează pasagerii, urmând laborioase investigaţii pentru a discerne rudele şi prietenii şoferului de autostopişti?

Nu cumva exagerăm, pierzându-ne în lucruri derizorii, în vreme ce problemele mai grave ale ţării zac în nerezolvare?

Curat murdar! Nu credeţi?

Nimic de zis, falşii operatori din transportul rutier de călători, cei ce preiau clienţii agenţilor autorizaţi şi fac pagubă bugetului de stat (prin neplata birurilor) ar trebui pedepsiţi! În niciun caz nu trebuie lăsat să îşi facă de cap un operator de transport clandestin, ce nu eliberează niciodată bilete (asta s-a mai întâmplat, pe unele rute, şi la cei cu licenţă, fie vorba între noi!).

Însă a-l pedepsi drastic pe şoferul care, fără nicio intenţie de a concura firmele de transport, se îndură şi “preia” un semen ostenit şi umil de pe drum, ducându-l la destinaţie (fără a-i pretinde nimic în schimb) reprezintă deja un comportament exagerat, un abuz.

Unde ne vom opri din inventarea de noi şi hilare fapte contravenţionale (în timp ce scoatem de sub rigoarea legii fenomenele realmente nocive)?

Să nu mai dăm amenzi fără rost, în ideea că doar-doar vor mai veni ceva bani la bugetul de stat! Banii proveniţi din supraimpozitarea contribuabilului cinstit şi din sancţiunile contravenţionale mai mult sau mai puţin bizare aplicate cetăţeanului de rând nu sunt nici măcar cheltuiţi cu bună chibzuire!

În România ajung sume imense la buget, numai că nu sunt direcţionate acolo unde-ar fi nevoia mai mare, pe la spitale, la autostrăzi, investiţii etc. Doriţi încă un exemplu?

Iată-l! Aflăm cu stupoare că, pentru o siglă nouă destinată ANAF-ului, a fost necesar să se cheltuie nişte milioane zdravene de lei. O aşa siglă putea fi schiţată, foarte bine, şi de către un elev mediocru de la liceul de artă. El s-ar fi mulţumit şi cu o sută de lei!

Ce-i trebuia chelului era doar tichia de mărgăritar, luată la suprapreţ. Şi-a schimbat ANAF-ul sigla! Dar năravurile… Putem noi să schimbăm siglele tuturor autorităţilor, că vechile metehne birocratice şi lipsa de viziune rămân constante. Curat murdar!

Reclame
Acest articol a fost publicat în Articole, Circulaţia pe drumurile publice, Curat murdar, Drept penal, Nedreptate și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s