Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol – declarată neconstituţională

constitutionalPreşedintele Traian Băsescu a sesizat, la 24 octombrie, Curtea Constituţională, în legătură cu legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. În 21 noiembrie, Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, a fost declarată neconstituţională, de către Curtea Constituţională.

Premierul Victor Ponta, a susţinut că declararea legii constituţională în iunie de către CC, pentru ca apoi să o declare neconstituţională este un semnal prost pentru investitori, adăugând că astfel locurile de muncă ale celor de la Rompetrol şi veniturile la buget sunt puse în pericol de o bătălie politică. Rompetrol fiind una din marile companii care activează România, având în vedere că în 2012 a plătit la bugetul de stat 4,6 miliarde lei ca taxe şi impozite, în primul trimestru din 2013 alte 230 milioane de dolari şi are peste 1.000 de angajaţi.

Prim-ministrul a reamintit faptul că statul a pierdut în primă instanţă un litigiu cu Rompetrol şi, conform unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, Guvernul trebuie să plătească companiei o sumă importantă, care nu ar trebui achitată, dacă există acordul între cele două părţi.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Industrie, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s