Senatul a aprobat Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 827/2005.
Conform expunerii de motive, aceste tribunale ar prelua cauze care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Conform textului de lege, „tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează”.
Ministrul Justiţiei este organul competent care va stabili când şi cum vor începe să funcţioneze aceste tribunale specializate.
Totodată, un amendament al comisiei de raport din Senat trimite toate procesele aflate pe rol la tribunalele specializate, din oficiu, dacă este de competenţa acestora.
Asociația Română a Băncilor (ARB) s-a arătat disponibilă să susţină eforturile guvernului în înfiinţarea Tribunalului specializat, însă menţionează că va sprijini recursul la ÎCCJ, dacă Tribunalul nu funcţionează cum îşi doreşte.