După reducerea TVA la pâine urmează şi alte produse alimentare

painePotrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), pâinea este produsul alimentar care s-a ieftinit cel mai mult în septembrie 2013 faţă de luna august, respectiv cu 11,54%.  Reamintim că de la 1 septembrie, TVA pentru această categorie de produse a scăzut de la 24% la 9%.

De asemenea premierul Victor Ponta a menţionat că dacă reducerea TVA la pâine dă rezultate, se va continua şi cu alte produse alimentare, şi anume reducerea TVA la carne.

Pe de altă parte secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Achim Irimescu a afirmat, că reducerea TVA la carne este unul din subiectele aflate pe agenda autorităţilor. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că reducerea TVA la carne se va întâmpla, probabil, pe parcursul anului 2014, undeva în august-septembrie.

În clasamentul ieftinirilor urmează făina, cu 7,43%, şi produsele de franzelărie, cu 7,14%. Scăderi de preţuri s-au înregistrat şi la cartofi, cu 6,4%. În ceea ce priveşte reducerea evaziunii în sectorul de legume şi fructe,  Daniel Constantin a afirmat că se are în vedere modificarea legislaţiei pentru eliberarea certificatului de producător.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Agricultura, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s