Senatul a adoptat legea de aprobare a OUG privind reducerea TVA la pâine

paineÎn cadrul şedinţei de miercuri a Senatului, a fost adoptată legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind reducerea cu 9 % a cotei de TVA pentru livrarea de pâine, grâu şi făină.

Potrivit liderului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, „reducerea la pâine este una dintre măsurile la care noi am subscris, pentru că oricine ar dori ca preţul alimentului principal în ţară să fie mai redus, cu atât mai mult cu cât această reducere era cu titlu de experiment, în sensul în care, dacă ea reuşeşte, va fi aplicată şi la alte produse de larg consum şi lucrul acesta ar putea să ducă la o viaţă ceva mai bună a majorităţii cetăţenilor, la o compensare a scăderilor de cumpărare din cauza inflaţiei, a veniturilor reduse”.

Decizia de reducere a TVA la pâine a fost luată ca o măsură cu o rezervă şi dacă lucrurile nu vor evolua în mod favorabil se va renunţa la aceasta.

Senatul a adoptat proiectul de act normativ, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 69 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” şi 11 abţineri.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Taxe si impozite, Ştiri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s