În ţară totul merge “ca pe roate”! Numai că tarifele CFR trebuie puţin actualizate. Ce avem aici? Un mic simptom de inflaţie! Ce este inflaţia? În ciuda folclorului urban, inflaţia nu-i o mărire generalizată a preţurilor. Creşterea preţurilor apare fiindcă angajaţii tiparniţelor de bani lucrează în regim de foc continuu, la solicitarea băncilor centrale. Masa monetară sporeşte, numai că puterea de cumpărare şi nivelul de trai se duc în jos.
Fiindcă am avut ceva inflaţie şi în ultimii 3 ani, biletele de tren trebuiau aduse la zi. Aveţi ceva de obiectat? Sesizări şi reclamaţii? Adresaţi-vă celor ce au sub control emiterea de monedă! Şi mai apoi CFR-ului, care, aşa cum se bănuieşte, nu-i imaculat ca lacrima, de sus până jos, aşa cum ne-am dori.
Drumurile noastre, toate…
Din septembrie, călătorii pe drumuri de fier vor trebui să scormonească mai bine prin buzunare, pentru a plăti un bilet de tren. Noua mărire a tarifelor pusă, în principal, pe seama sporirii cheltuielilor de exploatare ale CFR-ului, nu va fi extraordinar de mare, dar va deschide breşe sesizabile în bugetele celor care călătoresc frecvent şi pe distanţe lungi, de vreme ce ajunge până la 10%.
Modificările de tarif vor viza trenurile „Regio”, dar şi pe acelea „Interregio” (ce străbat distanţe mai mari). Cele „Regio” nu sunt decât fostele trenuri personale, care, să fim drepţi, au mai fost modernizate, dar nu în totalitate.
Noile vagoane sunt mai spaţioase, mai bine compartimentate, mai silenţioase, dispun de aer condiţionat şi uşi automate. În plus, la ele nu te deprimă petele de rugină şi aspectul retro, ce te trimitea cu gândul la trenurile de pe vremea Majestăţii Sale, Ferdinand „Întregitorul”, încoronat la 1914.
Deosebirea majoră? Locomotivele regatului României Mari (ce funcţionau cu aburi!) circulau mai iute şi erau mai… punctuale. Nu-i o glumă! Din Capitală şi până pe litoral, călătoria dura pe atunci 2 ore. Nu 3-4 sau 5, ca azi!
Totuşi, noile vagoane CFR nu îţi mai pun la încercare abilităţile de alpinist atunci când trebuie să le urci scările. Din păcate, miesmele pe care le încearcă bietul călător nevoit să stea toată călătoria la un capăt de vagon încă mai rivalizează uneori cu emanaţiile ce răzbat dinspre vagoanele destinate exporturilor din sectorul zootehnic. Dar aici nu mai e de vină CFR-ul, cât reuşita incompletă pe care-au avut-o cei 7 ani de acasă asupra unor navetişti de pe cursele „Regio”.
Alteori, la ore de vârf sau când majoritatea călătorilor e alcătuită din suporteri ai vreunei echipe ce joacă-n deplasare, nici gălăgia ori îmbrâncelile nu te trimit cu gândul înspre sfere mai elevate. Până să ne elevăm cu toţii ca atitudine şi la nivel de comportament faţă de semeni şi până să fie modernizate toate garniturile de tren, iată că se elevează… preţurile.
Şi asta pentru trenurile cel mai des folosite!
Preţurile, puse la cură de îngrăşare
Că sunt mari cheltuieli cu piesele şi cu energia electrică iar combustibilii sunt scumpi, sau că e necesară înlocuirea componentelor feroviare sustrase, e tot omul de acord. Dar cauza cauzelor (scumpirii) este inflaţia… Ea ne ţine de 23 de ani în priză! Ce ne-am fi făcut fără grija ei? Poate că de la lipsa de stres şi prea multa stabilitate deveneam obezi, aşa cum se întâmplă cu 1/3 dintre locuitorii ţărilor performante economic, mai puţin cu japonezii.
Meseria de român este o bună garanţie a familiarizării timpurii cu stresul de durată. Nici prea mult belşug şi lipsă de griji nu sunt bune, se zice! Că îngraşă, încetinesc reflexele şi reduc inteligenţa… urmaşilor. Noi românii nu le-am avut câte 3-4 generaţii, ca să aflăm. Desfătările unui nivel de trai ridicat se experimentează, pe aici, prin reprezentare.
O dată la 4 ani primenim şi noi candidaţii la trai bun pe cârca neamului. În rest, ne bucurăm de circul inflaţiei, acompaniat de multă pâine albă (cu TVA redus!), care creşte glicemia. La români, nivelul zahărului din sânge şi, odată cu el, prevalenţa diabetului, sunt cam ridicate. Ca şi costurile hranei de calitate!
Numai aerul şi mersul pe jos nu costă nimic. Dacă transportul în comun se va tot scumpi, vom recurge mai des la deplasarea pedestră.
Nimic fără lege! Modificările de tarife ale transportului feroviar care se vor aplica de la 1 septembrie sunt aduse de către Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1050/2013, publicat în Monitorul Oficial 531/22.08.2013.
Din start se remarcă faptul că oficialii, atunci când au decis majorarea tarifelor, au avut mintea pusă pe faza lungă. Dovada? S-au gândit până şi la problemele ce le-ar putea avea angajatele caselor de bilete, atunci când vor trebui să înmâneze restul de bani, după plata biletului.
Faţă de ultima reglementare (din 2011), tarifele au fost ajustate („rotunjite” ca la şcoală, atunci când o medie trimestrială de 4,50 devenea 5,00) la limita minimă de 50 de bani. Adică? La biletele întregi (nu şi la cele cu tarif înjumătăţit, pentru studenţi!) nu mai avem tarife de soiul 7,20 sau 9,70 lei. Ci doar tarife „rotunde”, cum ar fi 5,00 sau 8,50 lei!
Să îndrăznească, acum, să mai spună cineva că la Transporturi nu sunt oameni capabili să se gândească la toate! Aveau şi aşa bietele casiere destule griji; de ce să mai colecţioneze rondele nichelate a câte 10 bani (la o aşa putere de cumpărare nici nu le poţi numi monede)!
În schimb, ar fi bine să aibă, la discreţie, monede de alamă a câte 50 de bani (existente în 4 modele: simplă-2005 dar şi în mai noile variante „Aurel Vlaicu”, „Mircea cel Bătrân” ori „Neagoe Basarab”). În lipsă de kosoni, cocoşei de aur şi denari romani, numismaţii debutanţi s-ar putea să le aprecieze pe ultimele trei, dacă le vor pica în mână!
Călătorii care vor să aibă totul pus la punct, apelează la tichetul de rezervare. Dacă pentru un tichet de rezervare pe tren “Interregio”, aceştia trebuiau să scoată din portofel 3,3 lei, suma a fost “rotunjită” (în plus!) şi aici, ajungând la 4 lei.
Preţuri noi, necazuri vechi
Şi tarifele biletelor pentru distanţe lungi (>500 km) vor fi majorate. Pentru trenurile “Regio”, se vor adăuga câte 12 lei/100 km, la clasa a doua. Şi câte 20 lei/100 km la clasa întâi! La “Interregio” aceste tarife vor fi, pentru fiecare sută de km ce se adaugă distanţei de 1000 km, de câte 15 lei (clasa I) şi respectiv 9 lei (clasa a II-a).
Cine a călătorit mai mult cu trenul ştie că, uneori, e o adevărată afacere să dai 6-8 lei în plus ca să călătoreşti 100 km la clasa I, la distanţă de indivizii aflaţi în război total cu bunul-simţ (scuipători de seminţe, bolnavi de logoree, indiscreţi etc.) sau duşmani cu normele de igienă.
Că va fi apreciat sau nu de către destinatari, Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1050/2013 nu putea să lase în vigoare vechea reglementare (Ordinul nr. 944/2011), care, cu fiecare zi de final de august care trece, se apropie de momentul abrogării.
Cum stau lucrurile, în concret, cu noile tarife? Dacă până acum călătorul plătea pe trenul “Regio” (clasa I) 3,7 lei pentru zona kilometrică 1-10 Km, 12 lei/41-50 km şi 49,90 lei/251-300 km, începând din prima zi a lunii lui Răpciune va achita, tot la aceeaşi clasă (şi casă!) 4 lei/1-10 km, 12,50 lei/41-50 km şi respectiv 57,50 lei/251-300 km! Diferenţa dintre anii 2011 şi 2013 se vede mai bine… de la o distanţă mai mare!
Printre problemele vizibile chiar şi de pe Lună ale căilor ferate româneşti se remarcă gările ce arată ca după un lung şi cumplit război (completat şi de un cutremur). Mai sunt şi întârzierile zilnice cumulate de mii de minute (în vreme ce trenurile japoneze au, în medie, întârzieri de sub 1 minut!).
Anumite peroane de gară arătau acum 80 de ani mai bine ca în ziua de azi, aşa cum o vădesc fotografiile de epocă. E firesc, dacă ne gândim că ultimele renovări serioase au avut loc, la unele gări municipale, acum 3-4 decenii!
Naşul încasează, statul pierde, trenul devine nerentabil!
Mai supărător chiar şi decât tarifele în creştere ori carenţele de însuşire a unei conduite civilizate existente la călători, este comportamentul unor controlori sau naşi, aşa cum li se spune în argoul călătorilor pe blat. Ca plătitor onest al unui bilet de 20-30 de lei şi trăitor într-o ţară unde, zice-se, domneşte aceeaşi lege pentru toţi, observi revoltat cum, în acelaşi vagon, unii scapă cu doar 3-5 lei dus-întors, achitaţi direct naşului.
Să mai spunem şi despre cetele alcătuite din câte 15-20 de itineranţi gălăgioşi, aburiţi de alcool şi, la nevoie, foarte agresivi, ce nu achită nimic sau care, în cel mai bun caz, plătesc, din 3 în 3, câte 1-2 lei?
Gura lumii mai spune, prin vagoane, că reţeaua încasatorilor de bacşiş spre paguba statului nu se limitează la naşi ori la şefii lor direcţi. Ci ajunge sus de tot, la şefii şefilor din CFR. Există, în ţara aceasta a noastră, instituţii abilitate şi capabile de a verifica ceea ce spun zvonurile? Că nu iese fum fără foc…
Ce este sigur? Că în pofida scumpirilor periodice ale biletelor de tren, au fost numeroase curse desfiinţate din pricini de rentabilitate. Adesea, rentabilitatea unui tren e la pământ din cauza nefastului şi urâtului obicei al mituirii naşului.
Când îşi vor găsi naşul toţi naşii mari şi mai mici din CFR? Poate chiar la vremea în care vom afla că, prin ordin al Ministerului transporturilor, preţurile biletelor de călătorie s-au redus cu 50%, datorită bunelor încasări!
La cum arată trenurile de jalnic , indiferent de cum se numesc , de ți-e frică ca nu cumva în timpul mersului de melc să-i zboare tablele , să se dezintegreze , nu merită să plătești deloc biletul .
Pingback: Retrospectiva lunii august | Despre dreptate și dincolo de ea