Sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor – luni şi marţi

Sedinta ordinara a Camerei Deputatilor, in BucurestiO sesiune extraordinară va fi organizată săptămâna viitoare, luni şi marţi, la Camera Deputaţilor, a informat preşedintele acestui for, Valeriu Zgonea.
„Luni şi marţi (va fi sesiune extraordinară – n.r). Procedura este foarte simplă a sesiunii extraordinare – eu fac sesiune extraordinară, eu convoc Biroul Permanent. Pun ordine de zi cu această lege de punere în aplicare a legii 135 ca să nu ne facem de băcănie la UE”, a afirmat Zgonea, la Palatul Parlamentului.
El a mai subliniat că UDMR şi PDL au votat miercuri împotriva angajamentului pe MCV. „Promisiunea cu aplicarea legii 135 este făcută de când era UDMR şi PDL la guvernare şi astăzi UDMR şi PDL au votat împotriva angajamentului pe MCV. Nu e o problemă, stăm şi săptămâna viitoare şi îi mai convingem pe colegii noştri de necesitate. (… ) Colegii mei vor sesiune extraordinară. Îmi pare rău pentru decizia aceasta. Le-am spus de la început că nu este bine dacă nu se înţeleg în Comisia juridică şi dacă votează altfel în Comisie şi într-un alt fel în plen”, a declarat Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai specificat că din punctul său de vedere lucrurile sunt simple – va propune o ordine de zi după care va convoca plenul.
„Dacă în plen colegii îşi păstrează opţiunea poate să respingă ordinea de zi şi atunci nu mai avem sesiune extraordinară. Trebuie să vadă toată lumea cine şi cum îşi păstrează angajamentele peste timp şi cum e cu mesajul şi cu discursul duplicitar”, a conchis Valeriu Zgonea.
Plenul Camerei Deputaţilor a hotărât să retrimită la Comisia juridică pentru o săptămână proiectul pentru punerea în aplicare a legii 135/2010 privind Codului de procedură penală. După ce au dezbătut circa jumătate din articolele proiectului de lege şi nu au căzut de acord asupra uneia dintre prevederi şi după circa 15 minute de pauză de consultări, liderul grupului parlamentar al PSD, Marian Neacşu, a cerut retrimiterea la comisie a proiectului de act normativ.

Acest articol a fost publicat în Politic, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s