Preţul aurului, cel mai mic nivel din ultimii 2 ani şi jumătate

downloadPreţul aurului s-a micşorat la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, la o zi după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Ben Bernanke, a afirmat că instituţia ar putea începe în acest an restrângerea programului de suplimentare a lichidităţilor.
„Un trader mi-a spus în urmă cu câteva minute că este o baie de sânge, fiind rupte majoritatea barierelor tehnice, astfel că putem atinge un preţ al aurului de 1.280 dolari uncia, apoi de 1.265 dolari uncia”, a spus Austin Kiddle, director la compania Sharps Pixley, transmite MarketWatch.
Contractele pentru aurul cu livrare în august sunt în declin cu 5,57%, respectiv cu 81,7 dolari, la 1.1292,4 dolari uncia, la bursa din New York.
Pe parcursul şedinţei, aurul a fost cotat la 1.285 dolari uncia, nivel atins ultima oară în luna septembrie 2010, conform datelor FactSet.
Preţurile contractelor futures pentru aur au început să scadă după ce şeful Fed, Ben Bernanke, a afirmat că achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ale instituţiei ar putea fi restrânse în acest an, dacă activităţile economice se vor ameliora în conformitate cu aşteptările.
În prezent, Fed cumpără lunar obligaţiuni în sumă de 85 de miliarde de dolari, pentru încurajarea creşterii economice.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Economie, Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s