Numărul de ferme în care s-au identificat depăşiri ale aflatoxinei este foarte mic din totalul de 700 de ferme controlate

lapteMinistrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin în cadrul întâlnirii avute cu reprezentaţii fermierilor şi ai procesatorilor, a menţionat că numărul de ferme în care s-au identificat depăşiri ale aflatoxinei este foarte mic, doar 20-25 de ferme dintr-un total de 700 de ferme controlate, însă acestea sunt atent monitorizate şi, în următoarele zile, vor livra fără probleme lapte pentru piaţă.
Daniel Constantin s-a referit şi la problema celor 32 de automate pentru distribuirea laptelui care a fost rezolvată, iar în 2-3 zile acestea îşi vor relua activitatea.
Şeful MADR a menţionat că în prezent este preocupat de a găsi soluţii pentru pierderile înregistrate de fermieri şi pentru câştigarea încrederii consumatorilor.
Însă pe de altă parte directorul general al Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, a precizat că vânzările de lapte au înregistrat o scădere cu 45% din cauza scandalului iscat pe piaţa laptelui, ca valoare reducerea fiind de ordinul zecilor de milioane de euro.
Cu toate că reprezentanţii fermierilor consideră că Autoritatea Veterinară este unul dintre cei răspunzători de scandalul laptelui cu aflatoxină, procesatorii sunt de părere că există o autoritate ‘profesionistă’, care deţine controlul.

Acest articol a fost publicat în Agricultura, Economie, IMM, Protectia consumatorului, Sanatate, Ştiri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s