S-a măturat! Amestecăm gunoiul şi-l băgăm sub preş!

gunoi sub presŞtiaţi că degradarea unei sticle de plastic în mediul natural poate dura şi 5 secole? Sau că din 10-12 sticle de plastic reciclate se poate fabrica un tricou? La fel ca mulţi dintre concetăţenii noştri, nici Vali nu ştia. Deşi lucrează „în branşă”. Munceşte de câţiva ani la noi pe stradă şi nu-l bagă nimeni în seamă. Pe alte străzi nu intră, fiindcă acolo sunt alţii, gata să-şi apere teritoriul cu pumnii. Merge şi la blocurile din vecinătate, la ghene. Cine-i Vali? Un miner lihnit… de când s-a pus lacăt minei de lignit. Joia, ziua când se scot tomberoanele din curţi, ca să fie ridicat gunoiul, el se grăbeşte să adune cutii de bere şi sticle de plastic. Le striveşte scurt, cu obidă, sub călcâi. Ca şi cum ar strivi neajunsurile vieţii! Fără a privi înapoi, le aruncă în sacul imens.
A început anul cu dreptul. După Sărbători are multă materie primă de colectat. Faţa-i negricioasă se încreţeşte într-un zâmbet sumar. Nici n-a ajuns ziua la jumătate şi deja a strâns material reciclabil de vreo 20-30 de lei. Acasă-l aşteaptă trei prunci, uscăţivi ca şi el, plus femeia. Trăiesc toţi din reciclare. Colectare selectivă. Ăsta-i rolul lui social. Diviziunea muncii, ar spune un cinic! Deşi nu are habar de noţiuni precum dezvoltarea durabilă şi cu atât mai puţin de „auditul deşeurilor”, Vali face o treabă de care alţii ar fi trebuit să se ocupe demult. Dar autorităţile sunt mult prea ocupate. Probabil lucrează ca să-i asigure tot lui un nivel de trai decent!

           Protecţia mediului nu-i o joacă!
Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă!”, spune zicala. Mai mult de nevoie, a trebuit să transpunem şi noi în legislaţie Directiva 2008/98/CE privind deşeurile. Aşa s-a născut, în chinuri şi după o lungă gestaţie, o nouă reglementare: Legea 211/2011, privind regimul deşeurilor.
Prin noţiunea de colectare separată textul legal defineşte strângerea şi depozitarea diferită a deşeurilor, în vederea unei prelucrări specifice.
            Art. 14 spune că :
– producătorii şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat măcar metalul, plasticul, sticla şi hârtia;
– agenţii economici care strâng şi transportă deşeurile colectate selectiv au obligaţia de a nu amesteca, ulterior, aceste materiale.
După încă vreo trei articole aflăm şi că autorităţile publice locale se obligă să asigure colectarea separată cel puţin pentru hârtie, metal, plastic şi sticlă dar şi că, împreună cu prestatorii de servicii, acestea îşi vor asuma, până în 2020, atingerea unei capacităţi de reciclare de minimum 50% din cantitatea de deşeuri menajere. Un target destul de optimist!
            Art. 59 ne mai spune că autorităţile publice de la nivelul comunelor şi oraşelor elaborează strategii proprii pentru gestionarea deşeurilor şi răspund pentru colectarea separată, transport, neutralizare, valorificare şi eliminarea lor. Tot în sarcina acestora intră şi asigurarea locaţiilor necesare colectării separate şi dotarea lor cu containere specifice fiecărui fel de deşeu.
Personalul Gărzii Naţionale de Mediu va efectua controlul activităţilor de colectare, reciclare, valorificare, tratare, eliminare şi transport al deşeurilor.

           Mergi la un picnic?
Vali nu mai iese la iarbă verde cu prietenii. Şi nu din cauza anotimpului. Are el alte 1001 motive, unele evidente! Totuşi, dacă ar fi ieşit, s-ar fi aşezat, probabil, undeva pe o pajişte, pe malul unui râu, într-o staţiune montană. De ar mai fi mers la şcoală, copiii săi ar fi deprins de la doamna învăţătoare şi respectarea Legii picnicului (nr. 54/2012). Dar nu-i o problemă. Fiindcă merg alţii la iarbă verde în locul lor! Se bucură ei şi pentru copii lui Vali. Respectă ei amintita lege. Aşa că totul e în regulă…
Numai râul n-a fost prea cuminte! Apele s-au umflat peste măsură. Viitura a lăsat în urmă de toate. De prin cătunele risipite-n munte a strâns mii de ambalaje PET. Acum acestea stau cuminţi, nederanjate, împrăştiate pe prundul gârlei. Mai încolo e chiar un televizor (doar carcasa!). La vreo 50 de metri se vede o găleată spartă… ca şi sacul bugetului, de unde dispar taxele cetăţenilor. Ori n-are cine ridica deşeurile din albia râului, ori lumea nu aşteaptă decât campania “Let’s do it!” ca să se mobilizeze.
În staţiunea asta de lux, săracii sunt mai puţini. Cei mai nevoiaşi localnici îngrijesc de casele de vacanţă sau de animalele potentaţilor din capitală. Aici ar fi bine pentru Vali! Dar mai bine ar fi fost ca primarii, firmele de salubritate ori locuitorii satelor situate în amonte să fi ştiut de colectarea selectivă a deşeurilor. N-or fi auzit? Cel puţin au o scuză: se întâmplă şi la case ceva mai mari. Dar poate că în localităţile mai bine populate, lucrurile stau altfel…

            La faţa locului, în spatele blocului
În ţara noastră există câteva zeci de mii de blocuri de locuinţe. Oare, la câte dintre ele s-o fi practicând o colectare selectivă a deşeurilor, măcar pentru cele 4 categorii principale de reziduuri menajere reciclabile? Se estimează că doar câteva procente din cantitatea totală a acestor deşeuri este reciclată în România. La acest capitol ne situăm printre codaşi.
În foarte multe oraşe şi chiar municipii, gunoiul este ridicat şi depozitat la fel ca în urmă cu 5 decenii. Aruncăm totul de-a valma, prin tobogan, direct în ghenă. Cine să mai aleagă ulterior ceva. Cine? Poate doar noua specie de vânători-culegători, căutătorii de ambalaje de plastic şi de aluminiu precum Vali. După spusele lor, cu hârtia sau cartoanele nu se prea merită să te oboseşti.
Există şi zone urbane unde conştiinţa civică a oamenilor se întâlneşte cu dotarea corespunzătoare a operatorului de salubritate şi astfel se realizează colectarea selectivă. Cu maşini care vin în zile diferite pentru ridicarea deşeurilor de plastic, metal, sticlă sau hârtie. Sau, mai rar, cu autoutilitare compartimentate special. Dar cu unul-doi ghiocei nu s-a făcut primăvară!
De pe străzile cu imobile de tip unifamilial gunoiul este ridicat tot în stil vechi, amestecat. Deşi binecunoscutele cotainere (galben, verde, albastru) sunt o prezenţă binecunoscută marilor oraşe, lumea nu prea se îngrămădeşte să recicleze. Câte unii spun că nici nu le-au văzut sau că nu ştiau la ce servesc. Mulţi sunt descurajaţi de distanţa mare până la amplasamentul lor. Alţii spun că vin câteodată, pe la 2 noaptea, maşinile de la salubritate şi descarcă toate cele 3 containere în aceeaşi cuvă, la grămadă. Colectare selectivă de ochii lumii?!
Şi numărul nemulţumiţilor nu se opreşte aici. Ridicarea containerelor e anevoioasă în spaţiile înguste dintre blocurile de locuinţe. Iar proprietarii imobilelor îi admonestează pe angajaţii de la salubritate pentru gălăgia iscată odată cu frecventa ridicare a deşeurilor, impusă de colectarea selectivă.
Cum să mulţumeşti pe toată lumea? Şi să mai respecţi şi legea!

          Se poate, unde se vrea!
În alte state, în special în Nordul Europei, lucrurile stau altfel. Acolo sunt reciclate peste 3/4 din deşeuri! Până şi biodeşeurile (frunze uscate, ramuri rupte sau resturi alimentare) sunt colectate separat. Astfel, cantitatea finală de gunoi propriu-zis devine infimă.
Şi nu e vorba numai de proverbiala conştiinţă civică a locuitorilor din miazănoaptea continentului nostru! Pentru că a fost pus la punct şi un eficient sistem de motivare pozitivă (recompense) şi negativă (avertismente, amenzi, tarife ridicate).
Cetăţeanul care practică separarea deşeurilor plăteşte de câteva ori mai puţin pentru serviciile de salubritate, la aceeaşi cantitate de gunoi ridicată. În unele regiuni europene deşeurile sunt ridicate chiar gratuit. Însă doar în cazul în care sunt bine triate pe categorii!

         Perspective… şi la noi
Aşa cum zicea, foarte recent, primul-ministru, protecţia mediului nu o poate face doar statul. Este necesar să se meargă pe parteneriate cu structurile private. Să fie implicat şi românul de rând. Deocamdată se află în studiu un proiect naţional de realizare a unei reţele de aparate de reciclat ambalaje PET şi recipiente de aluminiu.
Dacă va fi pus în practică, autorităţile locale ar putea primi subvenţie de la bugetul central pentru achiziţionarea unor astfel de sisteme automatizate. Un asemenea aparat poate “înghiţi” peste 20 de sticle de plastic pe minut.
Deocamdată putem vedea şi folosi astfel de utilaje prin hipermarket-uri. Ca să încheiem într-o notă pozitivă, nu putem decât să nutrim speranţa că, în anii viitori le vom vedea la fiecare colţ de stradă.
Până atunci, poate ne gândim ce se poate face şi pentru Vali, minerul devenit vânător… de material reciclabil!

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Articole, Protectia mediului și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s