Titus Corlăţean va lua parte la reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările NATO

Titus-CorlateanÎn perioada 4-5 decembrie 2012, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, va participa la reuniunea din ţările membre Alianţei Nord-Atlantice, care se va desfăşura la Bruxelles.
Agenda reuniunii cuprinde:
– evaluarea implementării deciziilor adoptate la Chicago;
– evoluţiile recente în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu;
– calendarul Aliat de retragere din Afganistan şi etapa post-2014;
– dezvoltarea politicii de parteneriate a Alianţei.
Potrivit unui comunicat MAE, ministrul Corlăţean va avea o întrevedere bilaterală cu noul ministru al afacerilor externe al Georgiei, Maia Panjikidze.
Programul reuniunii de la Bruxelles va cuprinde şi un dejun de lucru la nivel de ministru de externe al Consiliului NATO-Rusia, dar şi o reuniune la acelaşi nivel a Comisiei NATO-Georgia, ambele urmând a trata stadiul şi perspectivele de cooperare dintre NATO şi Federaţia Rusă, respectiv Georgia.
La reuniunea de la Bruxelles va participa şi secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton. Totodată, miniştrii de Externe din statele NATO îşi vor exprima solidaritatea faţă de Turcia, unde Alianţa Nord-Atlantică se pregăteşte să instaleze rachete de tip Patriot, la frontiera cu Siria.
Miniştrii urmează să discute despre evoluţia conflictului sirian, după ce Clinton a informat că Statele Unite vrea să îi susţină mai mult pe rebeli.

Acest articol a fost publicat în International, Politic și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s