Evenimente înregistrate în prima jumătate a campaniei electorale

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor, într-o declarație de presă, având ca temă situaţia evenimentelor înregistrate în prima jumătate a campaniei electorale, a susţinut că la nivelul întregii ţări au fost sesizate 348 de situaţii reprezentând posibile încălcări ale legii electorale. Ministerul Administraţiei şi Internelor prin structurile sale competente înregistrează şi verifică atent fiecare sesizare referitoare la încălcarea legislaţiei electorale, indiferent dacă este venită din partea competitorilor politici, din partea cetăţenilor sau sunt sesizate din oficiu.
În primele două săptămâni ale campaniei electorale, în mediul rural au fost semnalate 190 de evenimente, iar în mediul urban 158. Dintre situaţiile confirmate, 136 reprezintă contravenţii, pentru care au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 43.300 lei.
Numărul de infracţiuni şi contravenţii înregistrat în prima jumătate a campaniei electorale este mult mai redus, comparativ cu alegerile locale din acest an, când în aceeaşi perioadă – primele două săptămâni de campanie, erau deja înregistrate 1.055 de sesizări, dintre care 453 de contravenţii şi 377 de infracţiuni. Se efectuează verificări în 127 de cazuri sesizate ca fiind infracţiuni, dintre care 20 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mită electorală.
În Bucureşti au fost înregistrate 34 de situaţii privind posibile încălcări ale legii, însă cele mai multe sesizări au fost înregistrate în judeţele Prahova şi Gorj, cu câte 30, respectiv 23 de situaţii.
Din dispoziţia ministrului Administraţiei şi Internelor, pe următoarea perioadă, în fiecare judeţ al ţării vor fi trimise echipe de ofiţeri de la structura centrală a IGPR pentru a asigura celeritatea investigaţiilor în cazurile semnalate şi de buna organizare a dispozitivelor deja existente la nivelul fiecărui inspectorat de poliţie.
Angajaţii MAI vor asigura protecţia documentelor întocmite pe tot traseul de la secţiile de votare către birourile de circumscripţie, respectiv la Biroul Electoral Central. La momentul de faţă sunt mobilizaţi peste 50.000 de angajaţi ai M.A.I. în vederea desfăşurării scrutinului electoral în condiţii de deplină legalitate.
La momentul actual au fost distribuiţi peste 150.000 de fluturaşi, au fost postate 23.000 de afişe, iar spotul campaniei este deja difuzat pe televiziunile centrale şi locale.
În următoarele două săptămâni ale campaniei electorale Ministerul Administraţiei şi Internelor va acţiona cu fermitate, echidistanţă şi maximă atenţie.

Acest articol a fost publicat în Eveniment, Politic și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s