Decizia în cazul lui Adrian Năstase, în 28 noiembrie

Pe 28 noiembrie va fi anunţată o hotărâre în recursul lui Adrian Năstase cu privire la decizia prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele de internare în urma tentativei de sinucidere nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale.
Recursul lui Năstase împotriva deciziei din 2 octombrie prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urma tentativei de sinucidere, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale în dosarul „Trofeul calitaţii”, a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti.
Avocatul fostului premier, Ion Cazacu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 87, alineatul 3 din Codul penal, care se referă la modul de executare a pedepselor şi cuprinde sintagma „în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala”.
Astfel magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează ca la 28 noiembrie să pronunţe decizia atât în cazul recursului făcut de Năstase, cât şi pe admisibilitatea acestei excepţii.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s