Verificarea stocurilor de antiderapant ale drumarilor

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită public Guvernului României să verifice de urgenţă starea în care se află pregătirile drumarilor pentru intervenţiile specifice perioadei de iarnă. Din constatările FORT, în momentul de faţă nici 5 % din stocurile din material antiderapant nu se află în depozit, în condiţiile în care normativul în vigoare specifică clar că la această dată stocurile ar trebui să fie 50% din cantităţile totale distribuite pentru fiecare Direcţie regională în parte. Şi cu utilajele situaţia este asemănătoare şi probabil că şi în anii trecuţi aducerea lor în zona de intervenţie se va face la 12 ore după prima zăpadă.
Criza financiară şi restricţiile de circulaţie impuse transportatorilor în iarna ce a trecut a afectat puternic sectorul, o mare parte dintre operatori ajungând în insolvenţă şi chiar faliment.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat ulterior că în bazele de deszăpezire cantitatea de materiale antiderapante (sare, nisip, clorură de calciu) aprovizionată la această dată este în conformitate cu prevederile «Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice» – indicativ 525/2011.
În iarna care a trecut, pierderile transportatorilor generate de închiderea drumurilor au ajuns la peste 200 mil. euro. Pierderile a tot ce înseamnă economie influenţată de transport se ridică la peste 60 mil. euro.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Eveniment, Transporturi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s