Guvernul vrea să controleze Consiliul Naţional al Audiovizualului

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii Audiovizualului nr. 504/2002. Prin acest proiect, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) poate fi demis prin simpla respingere a raportului anual în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Asociaţia Cabliştilor împreună cu Vicepreşedintele CNA Ioan Onisei susţin că proiectul de lege prin care Guvernul vrea să modifice Legea audiovizualului favorizează Grupul Intact, patronat de familia lui Dan Voiculescu.
Până acum  la Consiliu nu a ajuns încă nicio informare oficială, deşi Guvernul era obligat să consulte CNA în cazul modificării Legii Audiovizualului. CNA se întruneşte într-o şedinţă şi va decide cum va reacţiona.
Modificarea principală care va permite Parlamentului să elimine independenţa CNA este prevăzută la articolul 13 al legii . Textul actual prevede demiterea membrilor CNA doar în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia sau în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. În noul proiect legislativ, demiterea CNA ţine strict de voinţa politică. Prin urmare CNA devine dependent de politic, deşi rolul său este de organism regulator, presupus independent.

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s