Arhiva zilnică: 7 noiembrie 2012

Finisarea încă a 32,5 kilometri de autostradă până la finele anului

Se apropie de finalizare lucrările la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, parte a coridorului IV pan european, fapt care circulaţia ar putea fi deschisă până la finele acestei luni sau începutul decembrie. Iniţial a fost programat deschiderea circulaţiei la inceputul lunii octombrie, … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Transporturi | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Acordarea gradelor pe timp de pace pentru cadrele militare în rezervă

Potrivit Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M132/2012,  acordarea gradelor în rezervă se face potrivit prevederilor art. 45 şi 47 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 57 din Legea nr. 446/2006 privind … Continuă lectura

Publicat în Aparare nationala | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Drepturi salariale pentru activităţile de CFP acordate personalului din sistemul penitenciar

Ordinul ministrului justiţiei nr. 3421/C/2012 prevede că funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ce desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu sau de audit beneficiază, începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Ordine si liniste publica | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

UE: Noi reguli de finanţare din 2014

Comisia Europeană stabileşte un număr limitat de domenii prioritare în care să fie folosiţi banii, dar şi condiţii mai dure de aprobare. România şi Comisia Europeană au început negocierile pe marginea unui acord de parteneriat şi a programelor cu fonduri … Continuă lectura

Publicat în Economie, Politic | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Micşorarea traficului total de voce în telefonia fixă

Deşi numărul de linii de telefonie fixă a crescut cu 7% între 2003-2011, la 4,68 milioane, traficul total de voce a scăzut cu 32% ca urmare a reducerii traficului către reţele fixe, potrivit unui raport realizat de Autoritatea Naţională pentru … Continuă lectura

Publicat în IT si comunicatii | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Un nou proiect de lege pentru salarizarea personalului din învăţământ

Începând cu data de 31 martie 2013, Ministerul Educaţiei va elabora un proiect de lege pentru salarizarea personalului din învăţământ. Potrivit documentului, MECTS se obligă să înainteze Guvernului acest proiect de lege până la data de 1 iunie 2013 şi … Continuă lectura

Publicat în Educatie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Dublarea gradului de absorbţie POR

Până la 1 octombrie, au fost semnate 3.232 de contracte de finanţare în valoare totală de peste 5,37 miliarde de euro, prin Regio – Programul Operaţional Regional (POR), între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) și beneficiari. La nivelul întregii … Continuă lectura

Publicat în Economie | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Piaţa telecomunicaţiilor a crescut până la 3,5 miliarde de euro

Piaţa românească a telecomunicaţiilor a crescut cu 75% în intervalul 2003-2011, la 3,5 miliarde euro, reprezentând circa 2,6% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Potrivit datelor autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM), utilizatorii români plătesc astăzi unul dintre cele … Continuă lectura

Publicat în Economie, IT si comunicatii | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Modificarea Normelor privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară

Având în vedere că  acordarea serviciilor de medicină dentară se realizează la nivelul cabinetelor de medicină dentară organizate şi înfiinţate la nivelul  structurilor imobile, deşi numărul de stomatologi din România are o tendinţă crescătoare distribuţia activităţii acestora este neuniformă, existând … Continuă lectura

Publicat în Sanatate | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

“Pro Cultura Hungarica” pentru Răzvan Ioan Dincă

Directorul general al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”, Răzvan Ioan Dincă, va fi decorat miercuri cu un înalt titlu al statului ungar, şi anume premiul “Pro Cultura Hungarica”. Ambasadorul Fuzes Oszkar va fi acel care îi va înmâna premiul, în cadrul unei … Continuă lectura

Publicat în Cultura, International | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Proiectul european de reabilitare termică a blocurilor – condiţii stricte

Proprietarii spaţiilor comerciale de la parterul blocurilor riscă să plătească integral partea care le revine la proiectul de reabilitare termică sau, în caz că nu doresc, spaţiile nu vor fi incluse în proiectul de anvelopare termică. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu apreciază acest … Continuă lectura

Publicat în Locuinte - imobiliare, Politic | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

S-au majorat preţurile la produsele de bază

Produsele alimentare de bază s-au scumpit în ultimul an cu 5,2%, arată indicele care a fost calculat pe baza pre­ţurilor din hipermarketurile din Capitală. Dintre produsele analizate cele mai mari creşteri de preţ sunt la ulei (23,4%), cartofi (16,8%), pui … Continuă lectura

Publicat în Economie | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Câştigul salarial a înregistrat creşteri în luna septembrie

Câştigul salarial mediu net s-a majorat în luna septembrie 2012 cu 4 lei, adica 0,3 puncte procentuale, faţă de luna august anul curent, ajungând la 1.538 lei. Salariile cele mai mari, de 4.296 lei, a fost încasat de angajaţii  din … Continuă lectura

Publicat în Domeniul financiar - bancar, Economie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Normele pentru aplicarea TVA la încasare au fost aprobate de Guvern

Nomele metodologice de aplicare a sistemului de facturare a TVA la încasare, au fost aprobate în şedinţa de marţi a Guvernului. Hotărârea de Guvern prin care au fost adoptate normele aduce precizări privind provizioanele tehnice care se deduc la calculul … Continuă lectura

Publicat în Economie, Politic, Taxe si impozite | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Principalul obiectiv al României – obţinerea unei poziţii bugetare favorabile în 2014 – 2020

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban a anunţat că Guvernul a aprobat un memorandum prin care se actualizează poziţia României privitor la următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, aferent perioadei 2014 – 2020, specificând că principalul obiectiv al ţării noastre este … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Economie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Preţurile producţiei industriale, în creştere cu 2,7% în zona euro

Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată prin datele publicate marţi, că preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 2,7% în zona euro şi cu 2,6% în Uniunea Europeană, în luna septembrie 2012 comparativ cu perioada similară din anul 2011, România consemnând … Continuă lectura

Publicat în Economie, International | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Ministerul Sănătăţii face suplimentări pentru domeniul medicină

La concursul de Rezidenţiat din 25 noiembrie, Ministerul Sănătăţii a completat cu 48 numărul de locuri numai pentru domeniul medicină. Pentru domeniile medicină dentară şi farmacie, lista locurilor/posturilor rămâne neschimbată, conform MS. În urma deciziei de suplimentare, numărul locurilor şi … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Sanatate | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Rata şomajului a crescut cu 0,16%

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat că rata şomajului a crescut cu 0,16% în luna octombrie faţă de septembrie, ajungând la 5,17 la sută, numărul şomerilor înregistraţi fiind de 456.148 de persoane, cu 13.952 mai multe decât … Continuă lectura

Publicat în Economie | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Aprobarea construcţiei centurii de ocolire Satu Mare

Marţi, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Satu Mare, proiect de 379,8 milioane lei (84,4 milioane euro). „Municipiul Satu Mare este situat la intersecţia a numeroase căi de comunicaţie rutiere şi feroviare: DN 19A, … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Politic, Transporturi | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

De interes pentru membrii Colegiului Medicilor Dentişti din România

Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România a adoptat Decizia nr. 71/2012 pentru modificarea şi completarea Deciziei nr. 16/2006 privind eliberarea Certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România. Decizia prevede că, în cazul în care titlul oficial … Continuă lectura

Publicat în Sanatate | Etichetat , , , | Lasă un comentariu