Decizie privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Prin Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituţională a admis în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pompiliu Mătuşoiu în Dosarul nr. 5.163/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Virgil Sabin Flaviu Mihalca în Dosarul nr. 5.426/2/2011 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie, fiind comunicată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pe rol s-a aflat soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, excepţie ridicată de Pompiliu Mătuşoiu în Dosarul nr. 5.163/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Virgil Sabin Flaviu Mihalca în Dosarul nr. 5.426/2/2011 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 595D/2012 şi nr. 610D/2012. Prin Încheierea din 14 iunie 2012, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus conexarea Dosarului nr. 610D/2012 la Dosarul nr. 595D/2012, care este primul înregistrat, şi, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din aceeaşi lege, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 26 iunie 2012.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece OUG nr. 24/2008, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În acelaşi timp, art. 2 din acelaşi act normativ creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Astfel, se încalcă prezumţia de nevinovăţie, aceasta fiind înlocuită cu prezumţia de vinovăţie colectivă.
Autorii consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii unele atribuţii jurisdicţionale şi creează posibilitatea acestuia de a se substitui unei instanţe judecătoreşti, prin faptul că structurile sale interne, inclusiv Colegiul, emit evaluări şi constatări de competenţa unei instanţe judecătoreşti şi care pot produce ipso facto efecte juridice, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, unicul său scop să fie acela de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de „depozitar şi administrator” al documentelor întocmite de fosta Securitate. De asemenea, se subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate şi că, în contradicţie cu art. 126 alin. (5) din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii.
Prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Acest Consiliu nu trebuie să fie abilitat prin lege să introducă acţiuni în justiţie pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, întrucât acest drept trebuie să aparţină exclusiv cetăţeanului, care se consideră vătămat ca urmare a eventualelor acţiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite.
Or, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie. De asemenea, în motivarea excepţiei, autorii consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 este neconstituţională, ca urmare a faptului că nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care, în fapt, desfăşoară o procedură jurisdicţională, iar desemnarea, iniţial, a Tribunalului Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi, ulterior, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, în timp ce pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se stabileşte o competenţă exclusivă, în primă instanţă, la nivelul Secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, persoanei verificate i se îngrădesc accesul şi exercitarea dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său.
Examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei Pompiliu Mătuşoiu, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituţională reţine că prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din OUG nr. 24/2008, care cuprind sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie ( Decizia nr. 899 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2010, Decizia nr. 1.575 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011, Decizia nr. 1.632 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 29 februarie 2012, etc), iar potrivit jurisprudenţei Curţii, menţionată în aceste decizii, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza „relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
Curtea reţine că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” permit instanţei judecătoreşti ca, soluţionând acţiunea în constatare, să se pronunţe exclusiv pe baza unor asemenea documente, constatând că, în absenţa altor precizări normative, pe de o parte, şi a altor probe în cauză, pe de altă parte, instanţa judecătorească, învestită cu soluţionarea acţiunii în constatare, nu poate să realizeze o evaluare reală a fiecărei situaţii de fapt, având în vedere elemente precum natura şi veridicitatea informaţiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare cu Securitatea ori circumstanţele colaborării.
Curtea constată că, pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice, adică asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, deci, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.
O asemenea soluţie corespunde îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Numai în aceste condiţii, acţiunea în constatare prevăzută de OUG nr. 24/2008 poate fi just soluţionată de instanţa judecătorească, astfel încât scopul declarat al actului normativ – deconspirarea Securităţii să fie atins, iar adevărul istoric, corect receptat şi consacrat.
Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege, iar prevederile legale criticate corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009). Curtea a constatat şi netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului.
În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 […] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor”.
Pentru considerentelemenţionate, Curtea admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagmele „indiferent sub ce formă” şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea, având în vedere că în speţă nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, în materie, constată că aceasta este neîntemeiată.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Politic și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s