Creşterea infracţiunilor odată cu reducerea personalului MAI

Infracţiunile au înregistrat constant o creştere odată cu reducerea personalului MAI, ceea ce a dus la afectarea sistemului de ordine publică.
Diminuarea activelor Ministerului Administraţeii şi Internelor (MAI) cu 10.000 prin disponibilizări a fost prezentată ca o victorie a binelui, fără a se lua în calcul efectelor, scăparea de sub control a fenonemului infracţional, aflat în trend ascendent.
Potrivit rezultatelor auditului realizat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, 65 la sută din angajaţii Poliţiei Române cărora le-au încetat raporturile de serviciu în 2011 au fost din structurile de ordine şi siguranţă publică, totodată personalul Jandarmeriei destinat asigurării pazei unor obiective s-a diminuat cu 23 la sută, iar la Oficiul Român pentru Imigrări au fost disponibilizaţi 11 la sută dintre angajaţi.
În condiţiile în care structurile de ordine publică din unele judeţe situate în proximitatea frontierei de stat erau oricum subdimensionate, de la Poliţia de Frontieră au fost disponibilizaţi 800 de poliţişti.
Astfel, infracţiunile de natură judiciară au crescut cu 11 la sută, infracţiunile contra patrimoniului au crescut cu 14 la sută, iar infracţiunile stradale cu 4 la sută, infracţionalitatea înregistrând un trend ascendent.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s