Schimbări ale normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal

Guvernul planifică să modifice normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, principalele schimbări sau clarificări fiind aduse pentru veniturile băncilor din modifcarea normelor prudenţiale ale BNR sau cesionarea cranţelor, impozitul pe profit şi cel pe venit, deductibilitatea cheltuielilor cu maşinile de serviciu, contribuţiile sociale, TVA, precum şi pentru plata impozitelor şi taxelor locale.
Totodată, sunt aduse clarificări în ceea ce priveşte regimul de impozitare a veniturilor din cesionarea creanţelor de către bănci, inclusiv sucursale din străinătate ale acestora.
De asemenea, sunt aduse modificări la nivelul deductibilităţii cheltuielilor cu maşinile utilizate în scop de serviciu.
Conform noilor norme, sunt neimpozabile şi veniturile sub “formă de sprijin acordate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013”, în bani şi în natură, primite de către cursanţi pentru participarea la cursuri cât şi bursele acordate în cadrul acestuia program”.
De asemenea, este obligatoriu a se reţine şi impozita la sursă veniturile plătite contribuabililor în baza contractelor de comision, mandat comercial şi de consignaţie, calificate drept contracte civile după data de 1 octombrie 2011, precum şi în cazul contractului de agent.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s