Propunerea de taxare a tranzacţiilor bancare nu are niciun fel de motivaţie economică, ci una pur politică şi socială, pentru a da satisfacţie electoratului, a afirmat economistul-şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea.
El s-a declarat de acord cu faptul că băncile care au beneficiat de bani publici pentru a se salva trebuie să returneze banii, însă solicitarea de taxare a tranzacţiilor financiare este, în opinia sa, doar o supraimpozitare, putând fi demontată prin patru argumente.
Lazea a arătat că, în primul rând, o astfel de măsură ar pedepsi “de-a valma” atât băncile vinovate, cât şi pe cele nevinovate, deci creează un hazard moral.
În al doilea rând, taxarea suplimentară a băncilor va duce la un dezavantaj competitiv pentru investiţia bancară europeană pe plan mondial în relaţiile cu băncile din restul continentelor, iar în al treilea rând este foarte uşor ca această taxă să fie trecută asupra consumatorilor.
În al patrulea rând, această taxă nu are nimic de-a face cu strategia Europa 2020, care vorbeşte despre taxe ce trebuie să încurajeze ecologia, transporturile curate, o viaţă frumoasă etc., a adăugat acesta.
Referitor la ideea potrivit căreia ar trebui să se creeze bani din bani, Valentin Lazea a explicat că “banii din bani sunt creaţi de sistemul facţionar”, respectiv sistemul cu rezerve minime obligatorii.
-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte
Reclame