Acordare a cotei de lapte din rezerva naţională

A fost aprobat Ordinul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru modificarea Ordinului nr. 83/2009 privind stabilirea condiţiilor de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională.
Modificările vizează mai multe aspecte, printre care şi reglementarea a două perioade de depunere a cererilor de acordare a cotelor de lapte din rezerva naţională. Statul roman, prin MADR, va include în sistemul de cotă de lapte şi producătorii care îşi extind activitatea, precum şi exploataţiile nou înfiinţate, pentru un mai bun sprijin al sectorului zootehnic.
Producătorii care deţin noi exploataţii pot solicita cotă de lapte în funcţie de finalizarea investiţiei şi începerea activităţii, pentru a putea livra lapte către procesator, fără a-i fi percepută taxa în avans.
De asemenea, a fost micşorată cantitatea minimă ce poate fi acordată de la rezerva naţională, precum şi efectivul minim de vaci de lapte, pentru a da posibilitatea producătorilor să-şi comercializeze producţia de lapte, ca urmare a faptului că în rezerva naţională există o cantitate suficientă de cotă.

Acest articol a fost publicat în Agricultura și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s