Guvernul renunţă la procedura angajării răspunderii şi adoptarea OUG

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a decis să renunţe la procedura angajării răspunderii în faţa Parlamentului şi să reducă numărului ordonanţelor de urgenţă, în aceste condiţii respectarea Programului legislativ reprezintând o provocare pentru Executiv, crede şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul al Guvernului, Valentin Iliescu. Acesta a atras atenţia că o serie de proiecte de lege care reprezintă priorităţi legislative ale Guvernului au termen de finalizare în martie sau aprilie. Printre aceste proiecte, aflate în dezbatere parlamentară, Valentin Iliescu a menţionat proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de Procedură Civilă, proiectul de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului Penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale.
Şeful DRP le-a solicitat reprezentanţilor Executivului să participe, în continuare, cât mai activ la susţinerea proiectelor de lege în comisii şi în plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, cu o atenţie deosebită şi pentru celelalte proiecte care, potrivit Programului legislativ al Guvernului, au termene de finalizare apropiate. “Guvernul a întocmit un Program legislativ şi o listă de priorităţi legislative, cu termene clare, care trebuie respectate. Aceasta depinde, în mare măsură, de modul responsabil şi profesionist în care reprezentanţii Guvernului înţeleg să îşi susţină proiectele”, a mai spus Valentin Iliescu.

Acest articol a fost publicat în Politic și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s