Interdicţie la pescuit în Dunăre şi Marea Neagră

Bulgaria a decis să interzică timp de patru ani pescuitul de sturioni, ameninţaţi cu dispariţia, în Dunăre şi Marea Neagră. Interdicţia, care vizează patru specii de sturioni, a fost impusă pentru a proteja populaţiile acestora şi pentru a alinia legislaţia Bulgariei la interdicţia de 10 ani impusă în 2006 de România, pe celălalt mal al Dunării. În cazul în care în care un specimen de sturion este pescuit din neatenţie, el trebuie imediat aruncat înapoi în apă. Interdicţia vizează de asemenea transportul şi vânzarea de sturioni sălbatici, precum şi vânzarea de produse bazate pe acest peşte, în special caviarul. În schimb, sturionii crescuţi în bazine artificiale nu sunt vizaţi de această măsură. Singurul spaţiu viabil pentru sturioni în Europa se situează astăzi la gurile Dunării, între malurile românesc şi bulgăresc ale fluviului, precum şi în Marea Neagră. Beluga, pentru care această zonă a Dunării este unul din cele mai importante habitate din lume, este o specie de sturion pe ameninţată cu dispariţia din cauza pescuitului excesiv. Caviarul de beluga se poate vinde cu până la 6.000 de euro kilogramul. Bulgaria a adoptat în martie 2011 o interdicţie de pescuit pentru un an. În noiembrie 2011, organizaţia de protecţie a mediului World Wild Fund (WWF) a făcut presiuni asupra Sofiei şi Bucureştiului pentru a supraveghea aplicarea interdicţiilor de pescuit.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Protectia mediului și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s