Amânarea proiectului de lege împotriva pirateriei pe internet

În urma unui val de proteste, Senatul american a amânat votul asupra unui proiect de lege antipiraterie pe internet.
”În contextul recentelor evenimente, am hotărât să amân votul prevăzut pentru marţi” privind proiectul legii de apărare a drepturilor de autor, a precizat într-un comunicat liderul majorităţii din Senat, democratul Harry Reid.
Între evenimentele la care a făcut referire Reid s-au numărat petiţia lansată de Google, care a atras peste 7 milioane de semnături, şi ”greva” de o zi de la Wikipedia.
La sfârşitul săptămânii trecute, şi Casa Albă s-a distanţat de acest proiect, pentru ca miercuri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, să se pronunţe în favoarea unei ”lupte împotriva pirateriei pe internet care să nu impieteze asupra accesului liber şi gratuit” la reţea.
Controversatul proiect legislativ – numit în Senat PIPA /Protect Intellectual Property Act/ şi SOPA /Stop Online Piracy Act/, în varianta aflată în dezbaterea Camerei Reprezentanţilor – se bucură în schimb de sprijin la Hollywood, în industria muzicală şi la Camera de Comerţ americană.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse, International și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s