În semn de protest faţă de crearea unei filiale low cost, Iberia Express, care va prelua din luna martie cursele pe rute scurte şi medii, Iberia s-a văzut obligată să anuleze 213 curse, dintre care 109 luni, 9 ianuarie, şi 104 miercuri, adică 35% şi, respectiv, 36% din cursele prevăzute iniţial pentru acele zile.
În total au fost afectaţi 23.200 de clienţi, dintre care 5.200 pe rute lungi şi circa 18.000 pe rute medii şi scurte.
Iberia schimbă practic toate rezervările clienţilor afectaţi de greva convocată de sindicatul piloţilor Sepla-Iberia, oferindu-le curse alternative ale aceleiaşi companii sau ale altor companii aeriene.
Compania Iberia a pus la dispoziţie un număr special de telefon pentru consultări privind greva: 902 100 988.
-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte