Procedura falimentului vizează şi reasiguratorii

Procedura falimentului va fi aplicată şi societăţilor care practică numai reasigurarea, alături de firmele de asigurare-reasigurare, conform unui proiect de modificare şi completare a Legii 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare. Ministerul Finanţelor propune şi reglementarea unui termen special de prescripţie de 5 ani (faţă de termenul general de 3 ani), în care Fondul de garantare va putea plăti indemnizaţiile/despăgubirile, pentru protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări. Proiectul de act normativ vizează şi introducerea unei secţiuni care să reglementeze modul de dizolvare şi lichidare (voluntară) a societăţilor din domeniul asigurărilor, inclusiv a brokerilor de asigurare, necesitate ce a rezultat ca urmare a unor situaţii ivite în practica din ultima perioadă de timp, se precizează în nota de fundamentare.
Potrivit documentului, procedurile privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare nu vor fi aplicate sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene (sau Spaţiului Economic European) care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine. Legea 503/2004 defineşte procedura falimentului ca fiind procedura care implică orice măsuri necesare pentru realizarea activelor societăţii de asigurare debitoare, aflată în stare de insolvabilitate, şi pentru distribuirea fondurilor între creditori, acţionari şi asociaţi. În documentul Ministerului Finanţelor, falimentul este definit ca fiind procedura de insolvenţă care se aplică asigurătorului/reasigurătorului care implică măsurile necesare pentru lichidarea averii acestuia în vederea acoperirii pasivului. Prin propunerile incluse în document, Ministerul Finanţelor vrea să coreleze dispoziţiile Legii 503/2004 cu Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, ca urmare a modificării Legii 32/2000, atât prin OUG 201/2005 cât şi prin alte acte normative ulterioare. De asemenea, instituţia vrea să coreleze dispoziţiile Legii 503/2004 cu Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, care este noul cadru legislativ general în domeniul falimentului, ca urmare a abrogării Legii 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, şi care completează prevederile legii speciale.
Actul normativ propus va modifica şi titlul Legii 503/2004, din lege privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, în lege privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea în activitatea de asigurare, în vederea corelării titlului cu prevederile nou introduse, se mai spune în nota de fundamentare.

Acest articol a fost publicat în Asigurare - reasigurare și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Procedura falimentului vizează şi reasiguratorii

  1. Pingback: Falimentul nu se va aplica reasiguratorilor puri | Despre drep(ți)tate și dincolo de ea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s