Începând de marţi, primul dispecerat medical unic integrat din judeţul Botoşani a devenit operaţional.
Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), colonelul Radu Anton, dispeceratul, care va funcţiona la sediul ISU, a fost înfiinţat în parteneriat cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani, cu scopul gestionării mai eficiente a tuturor cazurilor medicale de urgenţă, îmbunătăţirea conlucrării structurilor din cele două instituţii, în domeniul primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă.
Dispeceratul va funcţiona 24 din 24 de ore, apelurile urmând a fi preluate de operatori angajaţi atât ai ISU, cât şi ai SJA. În echipă se va afla şi un medic de urgenţă, care va decide modul de intervenţie cu ambulanţele sau autospecialele SMURD.
-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte