Protocol – cadru de înregistrare sistematica a imobilelor în cadastru şi în cartea funciară

Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1184/2011 este noul act normativ ce aprobă Protocolul – cadru de colaborare între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile administrativ – teritoriale pentru realizarea înregistrării sistematice a imobilelor în cadastru şi în cartea funciară, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ordin.
Potrivit actului normativ, ce intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, protocolul de colaborare stabileşte modul de realizare a schimbului de date şi informaţii, în scopul determinării prin măsurători a limitelor imobilelor, identificarea deţinătorilor acestora şi înscrierea în cadastru şi cartea funciară, în conformitate cu reglementările în vigoare în domeniul cadastrului şi al publicităţii imobiliare.
Datele şi informaţiile necesare atingerii obiectivelor proiectului se pun la dispoziţia unităţii administrativ – teritoriale de către oficiul teritorial, în urma solicitării acesteia în scris, în baza unui proces – verbal de predare – primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare, conform unei programări stabilite de oficiul teritorial, fiind precizat că informaţiile puse la dispoziţie nu vor fi utilizate decât pentru realizarea scopului în care au fost furnizate, nu pot fi comercializate şi se restituie la terminarea lucrărilor sau la încetarea valabilităţii protocolului de colaborare, pe bază de proces – verbal.
Protocolul de colaborare este valabil pe o perioadă de un an şi poate fi prelungit cu acordul părţilor, intenţia privind prelungirea valabilităţii protocolului de colaborare notificându-se celeilalte părţi cu 30 de zile înainte de data expirării acestuia.

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice, Bunuri - retrocedari - exproprieri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s