Decizie privind momentul sesizării instanţei cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14/2011 admite Recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 şi art. 864 din Codul penal, sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen. Decizia este obligatorie, potrivit art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Totodată, Decizia 14/2011 detaliază aspecte privind soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti, opinia procurorului general, raportul asupra recursului în interesul legii, precum şi interpretarea prin coroborare a normelor privind sesizarea instanţei în vederea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s