Al doilea terminal pentru plecări de la Aeroportul Otopeni va fi deschis în iulie 2012, anunță Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Noul terminal va cuprinde 19.600 metri pătraţi și are o investiţie de 62 milioane euro. Această constucție urmărește dublarea capacității de transport a Aeroportului Otopeni.
Clădirea va dispune de 52 de ghişee de check in şi opt porţi pentru zboruri pentru pasageri.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care cuprinde aerogările Otopeni şi Băneasa, a transportat în primul semestru 3,44 milioane pasageri, în creştere cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi estimează că traficul pe tot anul 2011 va ajunge la 7,43 milioane pasageri, în urcare cu 6% faţă de 2010.
-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte