Bursa americană e în scădere

Bursa americană scade în continuare din cauza creşterii costului de împrumut pentru obligaţiunile Italiei peste pragul de 7%.
Dolarul a câştigat teren faţă de moneda europeană, euro coborând pe pieţele europene cu 2% faţă de moneda americană, la 1,3631 dolari faţă de un preţ de închidere de 1,3836 dolari/euro pe piaţa americană, pe fondul situaţiei tot mai neclare în care se află Italia.
Costul de împrumut pentru obligaţiunile la 10 ani emise de guvernul Italiei a crescut deasupra pragului de 7%, ajungând cel mai recent la 7,44%. Marţi, acesta se ridica la 6,6%.
Banca Centrală Europeană a intervenit miercuri pe piaţa secundară prin achiziţia de obligaţiuni italiene pentru a încerca să menţină randamentele sub control. BCE cumpără din august obligaţiuni italiene şi spaniole, pentru a ajuta cele două state să evite blocarea creditului şi intrarea în acorduri de urgenţă. Costul contractelor de credit default swap pe datoriile Italiei, folosite pentru asigurarea creanţelor faţă de posibilitatea intrării debitorului în insolvenţă, a crescut miercuri cu 20 puncte de bază, adică 0,2 puncte procentuale, la 5,43 puncte procentuale.

Acest articol a fost publicat în Economie, International și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s