Proiect privind organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului şcolar şi Universitar

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea HG nr. 1239/1996 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Federaţiei Sportului şcolar şi Universitar. Proiectul normativ prevede că Federaţia Sportului şcolar şi Universitar este organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. V. Conta, nr.16, sector 2, organizarea şi funcţionarea acesteia fiind prevăzută în Regulamentul din Anexa care face parte din hotărâre. Scopul F.S.S.U. este de a asigura cadrul necesar dezvoltării continue, organizării şi funcţionării performante a sportului şcolar şi universitar la nivelul tuturor elementelor sale de structură şi infrastructură. Numărul maxim de posturi al F.S.S.U. este de 16, încadrându-se în numărul maxim de posturi aprobat pentru unităţile şi activităţile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului finanţate integral de la bugetul de stat.

Acest articol a fost publicat în Administratie publica - institutii publice și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s