Bucureştiul ia nota şapte la capitolul servicii hoteliere

Bucureştiul ocupă locul 17 într-un top mondial al satisfacţiei clienţilor hotelurilor, primele trei poziţii fiind adjudecate de Varşovia, Helsinki şi Tokyo.
Oaspeţii hotelurilor au evaluat hotelul la care au fost cazaţi după plecare, acordând un punctaj între 0 şi 10. În evaluarea generală au fost incluse criterii privind calitatea camerelor, amabilitatea personalului, curăţenia, nivelul zgomotului, raportul preţ-servicii, precum şi micul dejun/gastronomia.
Astfel, Varşovia s-a clasat pe primul loc la nivel mondial, cu un mic avans şi 7,62 puncte în evaluarea generală. Oraşului Helsinki, ocupantul locului 2, a fost punctat cu 7,60.
Şi hotelierii din Tokyo au reuşit să-şi convingă oaspeţii, care au evaluat unităţile turistice din capitala Japoniei la 7,57 puncte. Cu 7,13 puncte, capitala României s-a situat pe locul 17 în top.
Bucureştiul a fost devansat însă de oraşe precum Liubliana (7,52 puncte), Praga (7,47 puncte), Zagreb (7,43), Bratislava (7,40) sau Budapesta (7,37). Ceva mai puţin mulţumiţi s-au arătat a fi turiştii de prestaţia generală a hotelierilor din Roma, Paris sau Londra, aceasta din urmă obţinând doar 6,48 puncte.

Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s