Noi reguli privind pâinea

Unele din noile reguli impuse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este ca de pe data de 15 septembrie pâinea cumpărată de consumatori trebuie să aibă minim 300 de grame, iar până la 1 ianuarie 2012 toate băncile trebuie să afişeze pe monitoare informaţiii referitoare la serviciile bancare oferite.
De acum înainte, pâinea care se va produce şi comercializa de la 15 septembrie nu va putea să aibă sub 300 de grame, iar orice majorare a acestei cantităţi se va putea face numai din sută în sută de grame.
Ordinul referitor la gramajul obligatoriu al pâinei a fost elaborat în urma colaborării cu patronatul din panificaţie, stabilindu-se că noile măsuri ”vor aduce mult mai multă clarificare din punct de vedere al legislaţiei şi implicare” din partea celor care produc şi comercializează pâine.
Iar noile reglementări pentru bănci se referă la informarea consumatorului de servicii financiar-bancare şi la obligaţia instituţiilor bancare de a afişa pe un ecran TV sau LCD, în incinta fiecărei sucursale sau agenţii, informaţii cu privire la serviciile pe care le oferă şi anume informaţii referitoare la:
– dobânda anuală efectivă,
– toate comisioanele,
– toate costurile,
– anumite informaţii strict legate de acest domeniu.
Iar tot pe acest ecran va exista o bandă, acolo unde, pe lângă alte informaţii, ANPC va prezenta aspecte din activitatea autorităţii, legate de controalele sau reclamaţiile pe care le primim faţă de ceea ce înseamnă serviciile financiar-bancare.
Limita de aplicare a reglementărilor este data de 1 ianuarie 2012, astfel încât unităţile bancare să aibă timpul necesar ”rezolvării” sistemelor informatice şi a bazelor de date necesare.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Domeniul financiar - bancar, IMM, Protectia consumatorului și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s