Restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie sunt în creştere, atingând un nou maxim istoric de 4,5 miliarde lei (1,06 mld. euro). După primele 5 luni, întârzieri s-au înregistrat la 728.318 persoane. Din totalul sumelor restante, circa 3 mld. lei erau restanţe la creditele în lei, iar 2.36 mld. lei – întârzieri la creditele în euro.
Creditele pentru firme şi populaţie au crescut atât pentru împrumuturile în valută cât şi în lei.
Pe de altă parte cresc şi depozitele în lei ale companiilor şi populaţiei, pe când economiile în valută s-au micşorat.
-
Articole recente
- Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, constituţională
- Guvernul vrea să amâne cu o lună majorarea salariului minim
- Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă
- Transferul tezaurului românesc la Moscova este atestat de documente autentice
- Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă
- Peste 9000 de hectare de păduri vor fi securizate
- AMRCR solicită publicarea comunicărilor CE privind riscul de sancţionare pe Legea 150/2016
- Exercitarea tutelei administrative de către prefect
- Analizarea sesizării CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern
- Operațiune pentru prevenirea și combaterea atacurilor informatice
Arhive
Categorii
Legaturi utile
Unelte