Contracte individuale la utilități – prevăzut de lege

Rău-platnicii nu vor mai crea probleme vecinilor de lângă ei, dacă va fi aprobat proiectul de lege care prevede contractele individuale la utilităţi. Gazele şi apa vor fi separate pe fiecare apartament şi vor fi oprite doar la datornici. Astfel, nu vor mai fi posibile debranşările la comun în cazul celor cu facturile la zi. Legea actuală permite separarea locatarilor la utilităţi, însă procedura e complicată. Oamenii au nevoie de acordul scris al vecinilor, iar societăţile de utilităţi sunt de multe ori reticente să facă debraşări, din cauza costurilor. Şi locatarii se tem de costurile suplimentare ale unei debranşări, dar ştiu că în final, ajung să plătească doar cât consumă. Mulţi şi-au montat singuri apometre şi ceasuri pentru gaz, dar sistemele sunt rentabile doar dacă toţi locatarii din bloc îşi contorizează consumul la utilităţi. Altfel, perderile se împart şi cresc la loc factura. Dacă parlamentarii vor vota proiectul de lege, toţi furnizorii de utilităţi vor fi obligaţi să încheie contracte individuale pe apartamente, în maxim 180 de zile de la intrarea în vigoare a reglementării.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s