Legea privind statutul cadrelor militare a fost modificată

Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare i-au fost aplicate modificări prin Legea nr. 53/2011, publicată recent în Monitorul Oficial.
Una din cele mai importante modificări aduse legii constă în instituirea obligativității participării cadrelor militare la misiuni în afara teritoriului statului român, pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin convenții și tratate internaționale. Până în prezent, participarea se făcea pe bază de voluntariat. De la aceste prevederi pot face însă, excepție categoriile de militari care se găsesc în una dintre următoarele situații:
– formează o familie monoparentală;
– este întreținător unic de familie, al copilului/fratelui/părintelui;
– unul sau ambii părinți sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vărstă, și nu mai are alți frați sau surori majori, apți de muncă, ori mai are frați sau surori, dar aceștia nu pot contribui la întreținerea părinților deoarece sunt elevi sau studenți la instituțiile militare de învățământ ori sunt invalizi de gradul I sau II ori aceștia execută o pedeapsă privativă de libertate;
– soțul este grav bolnav, încadrat în gradul I sau II de invaliditate;
– ambii soți sau frați ar urma să participe la misiune în aceeași perioadă și nu iși exprimă acordul în acest sens;
– în caz de calamități naturale.
Alte noi reglementări se referă la posibilitatea acordării în timp de pace a concediului fără plată, pe durata a cel mult patru ani, cadrelor militare aflate în anumite situații; dreptul (cadrelor militare femei și bărbați,) la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani. O altă prevedere se referă la faptul că, pe parcursul întregii cariere militare, cadrele militare în activitate pot beneficia de cel mult două înaintări în grad înainte de termen și/sau în mod excepțional, cu excepția celor care execută misiuni speciale sau în afara teritoriului național.
În vederea corelării  Legii nr.80/1995 cu prevederile legii privind sistemul unitar de pensii, noua lege prevede majorarea limitelor de vârstă în grad.
Noua lege aduce clarificări și în ceea ce privește suspendarea și punerea la dispoziție a cadrelor militare atunci când sunt urmărite penal sau trimise în judecată, precum și repunerea în drepturi.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Aparare nationala și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s