Arhiva zilnică: 6 aprilie 2011

Procesul de aderare a României și Bulgariei la spaţiul Schengen continuă

Potrivit ziariştilor proiectul de raport întocmit de experţii Uniunii Europene menţionează că Bulgaria îndeplineşte acum toate criteriile pentru a intra în spaţiul Schengen. Dacă aceştia din urmă vor avea dreptate, atunci proiectul va fi votat la fârşitul lui aprilie, iar în … Continuă lectura

Publicat în International | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Pasajul Virtuţii va fi gata peste un an

Potrivit primarului general de Bucureşti şi a constructorului, lucrările la pasaj sunt în grafic şi termenul de finalizare va fi respectat. Acest pasaj va permite bucureştenilor să ajungă din centrul Capitalei la Autostrada spre Piteşti în doar 20 de minute. Proiectul … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Transporturi | Etichetat , , | Lasă un comentariu

În Februarie 2011 s-a înregistrat o scădere a salariului mediu net

Salariul mediu net a scăzut în februarie 2011 cu 10 lei faţă de luna precedentă şi a ajuns la 1414 lei. Cele mai mari creşteri ale salariului mediu s-au înregistrat în sectorul intermedierilor financiare, cu peste 30%, urmat de industria tutunului, … Continuă lectura

Publicat în Statistica si recensamant | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

În urma derulării campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!” inițiată de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, în perioada martie – aprilie (trei week-enduri) s-au colectat 50.000 kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice din 17 județe. … Continuă lectura

Publicat în IMM, Protectia mediului | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Tramvaiele liniei 5 îşi reiau traseul de bază

Ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare a sistemului rutier de pe strada Tunari şi a reorganizării circulaţiei rutiere de pe bulevardul Dacia, începând cu data de 7 aprilie, tramvaiele liniei 5 îşi reiau traseul de bază. Tramvaiele vor circula între … Continuă lectura

Publicat în Circulaţia pe drumurile publice, Transporturi | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Contract de finanţare pentru judeţele Sibiu şi Braşov

A fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”. Proiectul prevede extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă potabilă şi a apelor uzate. Acesta va fi implementat de … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Protectia mediului | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Vor crește exporturile României cu până la 50% până în 2015

Potrivit reprezentanțiilor din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, se prevede o creștere a exporturilor cu un ritm anual de 12% şi 15% până în 2015, ajungând astfel la o creştere totală de peste 50 % în acest interval de … Continuă lectura

Publicat în Administratie publica - institutii publice, Industrie | Etichetat , , | Lasă un comentariu